luni, 8 aprilie 2013

Situatia legii reparatorii pentru fostii pensionari militari - in atentia tuturor categoriilor de rezervisti






Motto:
"Stiu ca vor castiga in justitie dar, pana atunci, le-am luat banii."
(Traian Basescu, 2010)


Nu cred ca lumea a uitat cuvintele din "Motto", rostite in 2010 de individul care a uzurpat si uzurpa in continuare dupa demiterea legala, prin Referendum, functia de presedinte al Romaniei. El este cel care a incalcat deliberat Constitutia tarii si legile europene, in razboiul ticalos de imagine si psihologic, declansat nu numai impotriva rezervistilor ci a intregii natiuni romane!

Poate ca in decursul timpului, am gresit, atacandu-i pe ministeriabilii si functionarii prinsi intre ciocan si nicovala, adica intre ordinul presedintelui "jucator", pe de o parte, si legislatie plus propria lor constiinta. Ticalosi sunt doar aceia care au adaugat ordinului, propriul lor interes!

In ceea ce ne priveste, in perioada 2005-2012, Traian Basescu ne-a rapit succesiv statutul, adica dreptul la onoare si demnitate, dreptul la munca, la o batranete linistita, la sanatate si viata! A facut-o si anticonstitutional si antieuropean, asa cum a fraudat si alegerile prezidentiale si Referendumul. Iar astazi, in deplina impunitate, fraudeaza in continuare Constitutia, permitandu-si sa-si subordoneze, pe mai departe Justitia, sa pedepseasca si sa infiinteze partide. In Romania, regimul tiranic Basescu, sprijinit pe servicii secrete, forte paramilitare, procurori si judecatori obedienti, inca subzista, ba, mai mult, se intareste pe zi ce trece! Constatam cu stupefactie rebasificarea tarii, prin principalele instrumente ale Puterii, intr-o Romanie care, gratie si ajutorului nostru, ar trebui condusa de USL, adica de fosta opozitie, de la Everestul celor 70 procente castigate in alegeri.

In ceea ce-i priveste pe rezervisti, SCMD-ul s-a impotrivit cu succes in Parlament, in justitie si in strada, in tara si in afara granitelor, celor 3 R: "Recalculare". "Revizuire", "Regularizare"!

Astazi insa, la 10 luni dupa ce USL-ul a castigat guvernarea si dupa ce ne-a promis ca "de-a doua zi" legile strambe vor fi abrogate, un nou val de decizii de "Revizuire" ne lovesc de-a valma, indiferent de cuantumul ajutorului social primit pe post de pensie, in locul dreptatii promise. Este si ilogic si periculos pentru soarta Romaniei, care astepta "dreptatea pana la capat"!

Guvernul, in persoana viceprim-ministrului Gabriel Oprea, ne-a promis in 2 martie a.c.stoparea discriminarii prin cele doua ordonante solicitate pentru sistarea discriminarii si reintrarea in legalitate, iar conducerea USL a decis la 4 martie a.c., pe baza Memoriului inaintat de SCMD, ca prevederile celor doua ordonante sa fie cuprinse intr-o lege reparatorie in regim de urgenta, angajamente in acest sens lundu-si fata de noi, alaturi de dl. viceprim-ministru si ministrii Apararii si Internelor si presedintii celor doua Comisii de aparare din Senat si Camera Deputatilor.

Dracul basist si-a varat insa de la inceput coada, printr-un manevrier de culise (stim cine, cum, de unde si de ce), in locul textului votat in USL pe 4 martie, fiind promovata la Camera Deputatilor o caricatura de text, fara regim de urgenta, pe data de 5 martie a.c. Nici o problema ...Acesta putea fi amendat in Comisiile Senatului si Camerei, pe data de 31 martie, legea putand fi deja votata. Astazi insa s-a ajuns la situatia in care dl. viceprim-ministru si domnii ministri solicita presedintelui Comisiei de aparare a Senatului sa dea drumul Proiectului la vot si spre Camera, in timp ce acesta solicita Guvernului sa-i trimita inapoi Proiectul, avizat. Evident, Dracul basist si-a varat din nou coada, Proiectul disparand intre Senat si Guvern asa cum a disparut si Proiectul Legii pensiilor militare de stat de la Ministerul Apararii, la cinci minute dupa ce dl. Dobritoiu a predat functia, incat SCMD-ului i-au trebuit doua saptamani sa-l recupereze la cererea noului ministru, dl. Mircea Dusa, fiind sprijinit de fostul consilier minsterial, d-na avocat Simona-Luminita Sirbu!

In aceasta situatie, Comitetul Director al SCMD a decis sa organizeze pe data de 19.04.2013, o "conferinta de presa-manifestatie", in centrul Capitalei, pentru a lamuri definitiv mass media asupra legitimitatii solicitarilor noastre si a veni in sprijinul acelora dintre membrii Guvernului sau Parlamentului care lupta pentru transpunerea in practica a deciziei USL si pentru aparitia legii reparatorii. Gratie eforturilor conjugate, speram ca aceasta sa intre in regim de urgenta in Parlament, miercuri, 10.04.2013. Avem nevoie insa de sustinerea tuturor membrilor de sindicat valizi pentru a convinge media, pe data de 19 si in zilele urmatoare. Reafirm ideea ca-i vom apara pe toti cei ce s-au angajat sa se implice decisiv in eliminarea pe cale legala a discriminarii, in cazul categoriei noastre socio-profesionale. Celor care mai au obiectii in ceea ce priveste includerea in lista noastra a d-lui viceprim-ministru Gabriel Oprea, le reamintesc toamna anului 2010, cand, in cursul celebrului scandal "Erga omnes", provocat de actiunea in justitie impotriva HG 735/2010, aratam la toate posturile de televiziune documente atestand implicarea directa a lui Emil Boc si a ministrului Predoiu in actul de justitie, prin ordine date si ministrilor si judecatorilor, cum sa interpreteze, in defavoarea noastra legea. Din fericire, am castigat definitiv la ICCJ pe 7 ianuarie 2011, in recursul formulat de MApN si MAI, desfiintand ilegala operatiune de "Recalculare". Telespectatorii isi amintesc faptul ca ascundeam antetul documentelor respective, desi erau nesecrete. Astazi, pot face, in premiera, marturisirea ca proveneau ... de la MApN!

In concluzie, conducerea SCMD nu a abandonat lupta, lupta in continuare, utilizand inclusiv mijloacele inamicului basist, si orice tentativa de denigrare a acesteia nu poate fi considerata decat o manevra basista de destructurare a principalului adversar al Demisului ramas in picioare - SCMD, organizatorul pentru actiune a societatii civile.

Pe noi, ca militari, nu ne intereseaza jocul de glezne basist, nici ping-pong-ul cu Proiectul legii reparatorii, ci rezultatul concret. In acest sens, ii atrag respectuos atentia d-lui prim ministru ca societatea civila din Romania a luptat pentru debarcarea Demisului si nu pentru "Coabitare"! Motivul este cat se poate de simplu si rational: nu poate exista "coabitare" intre un om sanatos si un bolnav, decat ca relatie medic-pacient! Or, dl. Ponta nu este medic ci jurist si, drept urmare, incepe sa devina periculoasa pentru Romania si nejustificata, mentinerea in atributii a "omului bolnav"!


PRESEDINTELE SCMD,

Col. (r) dr. Mircea DOGARU

joi, 28 februarie 2013



COMUNICAT DE PRESA

In atentia:            Tuturor jurnalistilor onesti,  rezervistilor militari, intregii
                             societati civile romanesti

Subiect:                Pichetare SCMD la sediul USL din Sos Kiseleff, nr. 57, luni
                             04.03.2013, intre orele 11.00-16.00
         

La initiativa Filialei 1 Pitesti, filialele SCMD din zonele Sud si Sud Est vor trimite delegati la sediul USL din Soseaua Kiseleff, nr. 57, luni, 04.03.2013, la ora 11.00, pentru a inmana conducerii USL un document continand ingrijorarile si obiectivele noastre. Intreaga actiune se subsumeaza sloganului "Jos Basescu! Jos Oprea!". Orice alta lozinca va fi interzisa si eventualii provocatori basisti predati jandarmilor.

La adresa lui Traian Basescu retinem noile actiuni prin care acesta isi incalca grav atributiile constitutionale, de denigrare a Guvernului si torpilare a eforturilor acestuia de integrare a Romaniei in spatiul Schengen, precum si noul amestec condamnabil in treburile Justitiei.

Admirand eforturile judecatorilor de debasificare a Justitiei, vom solicita USL reluarea actiunii cerute de intreaga societate civila romanesca in urma cu un an, de suspendare/demitere a numitului Traian Basescu.

Salutand declaratia domnului Ponta ca, daca exista in Guvern vreun membru corupt, acesta va fi demis, vom aduce la cunostinta USL urmatoarele fapte pe care le retinem in sarcina celui mai bogat membru al Guvernului, vicepresedintele fara portofoliu, Gabriel Oprea:
  1. Departe de a fi un luptator pentru drepturile rezervistilor, ale militarilor in general, Gabriel Oprea este, alaturi de Marian Sarbu, coautor, promotor si sustinator, prin minciuna, fals si uz de fals, a Legii zisa a sistemului unitar de pensii (Legea 263/2010). Cu proiectul ei, au fost dati afara din PSD, intemeind, cu sprijinul liderilor inconstienti ai unor ONG-uri militare, a doua forta a regimului basist - UNPR-ul.
  2. Alaturi de Vasile Blaga, Gabriel Oprea se face vinovat fata de noi, pentru inventarea si implementarea prin asumare de raspundere, a Legii 119/2010, care a desfiintat pensiile speciale, aceasta fiind un rezumat al Legii 263/2010 de care a fost nevoie in momentul in care frica de motiunile depuse de PSD si PNL (simpla impotriva lui Gabriel Oprea si de cenzura impotriva guvernului Boc), a facut ca regimul Basescu sa retraga de la vot Legea 263.
  3. Ca membru al Guvernului Boc, Gabriel Oprea se face vinovat de promovarea campaniei ticaloase in media impotriva rezervistilor, pentru a-si crea cadrul necesar impunerii legilor aberante,  pe fondul stimularii urii populatiei civile impotriva noastra. Gabriel Oprea se face vinovat, alaturi de ciracii sai, de mascarada votarii Legii 263/2010, prin aritmetica doamnei Roberta Anastase.
  4. Gabriel Oprea este penal pentru ca a sfidat hotararea executorie a Curtii de Apel Cluj, din 28 sept. 2010, de suspendare executorie a anticonstitutionalei operatii de "Recalculare". Aceasta a fost continuata ilegal de dnii Oprea si Igas, rezultatul constituindu-l deciziile nule de drept emise in perioada 27 dec. 2010-7 ian. 2011, de diminuare cu 18-69% a veniturilor tuturor rezervistilor.
  5. Gabriel Oprea se face vinovat de transformarea noastra din militari in rezerva in asistati social (Legea 263/2010, art. 6, al. 5) cu consecinta pierderii tuturor drepturilor castigate de militari si politisti, in perioada 1830-2010 si de inselarea opiniei publice, ceea ce este iarasi caz penal, ca hotararea de stopare a "Recalcularii" s-ar aplica doar unui grup de 7 persoane, nu "erga omnes".
  6. Gabriel Oprea se face vinovat de incalcarea deliberata a Deciziei ICCJ din 7 ian. 2011, care, dandu-ne dreptate, a desfiintat abuziva "Recalculare". Aceasta a continuat insa sub denumirea de "Revizuire", si continua si in prezent, deoarece tandemul Boc-Oprea a promovat OUG 1/2011, basistii votand-o ca Legea 165/2011. Drept consecinta, hotararile definitive si irevocabile, obtinute de SCMD in instante nu pot fi aplicate, zeci de mii de noi procese intrand pe rol si peste 4000 de rezervisti decedand in aceasta perioada, numai de la MApN, datorita tracasarilor la care au fost supusi. Am inregistrat sinucideri, autoincendieri in fata Palatului Cotroceni si decese subite, in chiar momentul exprimarii de catre persoanele in cauza, verbal sau in scris, a protestului fata de regimul Basescu si Gabriel Oprea.
  7. Gabriel Oprea a inselat deliberat rezervistii cu tabele false pe site-ul oficial al MApN si scrisori de felicitare adresate rezervistilor care au luat cunostinta de trista realitate, abia la 15 ian. 2012 ca nemaipomenitele cresteri ale veniturilor lor sunt, de fapt, scaderi.
  8. Gabriel Oprea a mintit si continua sa minta opinia publica si Guvernul ca 90% dintre rezervisti, datorita lui, au primit ajutoare sociale lunare crescute si o face stiind ca bazele de date au fost distruse si la MApN si la MAI. Din acest motiv, inclusiv dl. Ponta a utilizat date contradictorii potrivit carora cei nedreptatiti am fi in numar de 6.000 sau 37.500(?!!). Aberant! In primul caz, am fi 60.000 de rezervisti, in al doilea 375.000! In realitate ar fi trebuit sa fim 184.000 din toate structurile, dar suntem circa 160.000 deoarece 24.000 au decedat in ultimii 4 ani datorita masurilor toxice initiate de tandemul Marian Sarbu-Gabriel Oprea si sustinute de Vasile Blaga si Traian Igas, pentru a fi pe placul lui Traian Basescu. Calculul este simplu, in baza statisticilor oficiale care indica un numar de 250 de decese pe luna numai la MApN. Raportul intre ministere fiind aproape egal (aceeasi cifra a deceselor pentru MAI) ar rezulta 6.000 de decese pe an si 24.000 in 4 ani. Drept urmare, fata de toata aceasta propaganda ticaloasa a lui Gabriel Oprea si a noii sale trompete gl. (r) Mihail Iliescu, reluata de media basista impotriva noastra, afirm, pentru a provoca o stricta verificare in conditiile stergerii culpabile a bazelor de date, ca 57.6% dintre rezervisti au veniturile reduse cu 18-69%, 21,4% le au identice cu cele anterioare desi este o absurditate aritmetica, 11% marite nesemnificativ si 10% (acolitii domnilor Oprea si Blaga) le-au supradimensionat de-a dreptul  penal. Ca cineva sa ma poata contrazice este nevoie de o verificare stricta si de refacere a bazelor de date, lucru pe care il dorim si noi.
  9. Gabriel Oprea se face vinovat de declansarea prin acoliti tip gl. (r) Mihai Iliescu, a campaniei de autoproslavire a sa si de denigrare mediatica, in special a d-lui fost ministru al Apararii, Corneliu Dobritoiu, dar si a actualului ministru Mircea Dusa, adica exact a acelor persoane care si-au propus si au actionat in sensul reintroducerii legalitatii promovand ordonanta de urgenta reparatorie si legea pensiilor militare de stat, al caror text a fost elaborat in comun, de reprezentantii structurilor active ai MApN, MAI, SRI, ONG-urilor rezervistilor si SCMD in vara anului 2012.
  10. Gabriel Oprea se face vinovat de introducerea si intretinerea discriminarii intre rezervisti si de asmutirea lor, unii impotriva altora, cu ocazia Referendumului pa care l-a boicotat.
  11. Gabriel Oprea se face vinovat de rasplatirea acolitilor lui cu circa 2700 de grade de colonel si general in rezerva, prin incalcarea flagranta a legii, fapt evidentiat oficial de conducerea MApN in 2012.
  12. Gabriel Oprea se face vinovat de patronarea instrainarii abuzive a zeci de cladiri si zeci de mii de hectare de teren apartinand MApN, pentru multe dintre acestea existand probe.
In concluzie, il consideram pe Gabriel Oprea "calul troian" al lui Traian Basescu in USL si persoana care blocheaza sistematic satisfacerea de catre Guvern a revendicarilor solicitate de catre SCMD si acceptate prin protocoalele incheiate de filialele SCMD cu filialele PSD, PNL, PC si prin acordul incheiat de subsemnatul cu copresedintii USL la 14 iulie 2012.

Neurmarind sa se substituie nici justitiei nici politicului, SCMD va solicita, prin urmare, liderilor USL, luni, 4 martie a.c. urmatoarele:

  1. Publicarea rezultatelor auditurilor Curtii de Conturi la Casele Sectoriale de Pensii ale MApN, MAI si SRI si luarea, pana la cel mai inalt nivel, in spiritul celor declarate de premier, care este specialist in domeniu, a masurilor legale ce se impun impotriva celor care au incalcat Constitutia si legile tarii.
  2. O pozitie clar exprimata a Guvernului in ceea ce priveste datele la care se vor face reparatiile legale, promise in septembrie-decembrie 2012,  prin ordonata de urgenta, rezervistilor discriminati, in conditiile noului buget si prin Legea pensiilor militare de stat, tuturor rezervistilor.
  3. Cum, cand si de catre cine  vor fi concretizate rezultatele analizei pertinente a Avocatului poporului, cuprinse intr-un raport care ar trebui sa preocupe, la ora actuala, pe toata lumea.
  4. Verificarea disponibilizarilor abuzive facute la MAI in 2011 si gasirea de solutii de reangajare a militarilor specializati disponibilizati.
Insistenta noastra se datoreaza faptului ca masurile distructive ale regimului Basescu, avand drept vinovati personaje ca Gabriel Oprea, Vasile Blaga, Traian Igas, Roberta Anastase, Mihai Seitan si, nu in ultimul rand, Emil Boc, departe de a aduce economiile enuntate propagandistic, pe spinarea rezervistilor, aduc anual, in conditii de criza, grave prejudicii bugetului de stat, fapt confirmat, atat de presedintele Comisiei de aparare, ordine publica si siguranta nationala a Senatului, cat si de Avocatul poporului, al carui raport a confirmat in totalitate justetea obiectivelor si actiunilor sindicale ale SCMD.

Tinem la dispozitia Guvernului inregistrarile tuturor emisiunilor publice din ultimii ani in care toti membrii marcanti ai USL au confirmat si sustinut justetea obiectivelor si revendicarilor noastre, angajandu-se la rezolvarea imediata dupa preluarea puterii inclusiv prin abrogarea inaplicabilei Legi 263/2010.

Noi nu vrem "recalculari" ci verificari, nu vrem scaderea cuantumurilor stabilite prin Legea 263/2010, ci legalitate si revenirea noastra, a tuturor, la statutul de militar in rezerva, cu toate drepturile!

PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

marți, 26 februarie 2013


DOCUMENTE NECESARE PENTRU ACTIUNE C.E.D.O.
1.  DECIZIA  CIVILA PRONUNȚATĂ DE CURTEA DE APEL CONSTANȚA ÎN COPIE LEGALIZATĂ DE LA INSTANȚĂ (se obţine de la Arhiva Civilă a  Curţii de Apel), cu menţiunea ,,IREVOCABIL’’.
Cu Decizia Civila se merge la  arhiva civila a Tribunalului pentru a se obţine - SENTINȚA CIVILĂ PRONUNȚATĂ DE TRIBUNALUL CONSTANȚA ÎN COPIE LEGALIZATĂ.
2. TRADUCERILE LEGALIZATE ALE DOCUMENTELOR DE MAI SUS.
3. TOATE DOCUMENTELE PERTINENTE ÎN COPIE .
4. COPIA CERTIFICATULUI DE NAŞTERE ŞI A BULETINULUI DE IDENTITATE (LA FEMEI ŞI COPIE DE PE CERTIFICATUL DE CĂSĂTORIE).
Costuri:
  • Costurile de expediere către STRASSBOURG şi de tehnoredactare a cererilor sunt de 70 RON/PERSOANĂ
  • Onorariul de avocat a fost deja achitat conform întelegerii.
  • Costurile de traducere: 85 RON/PERSOANĂ/HOTARARE JUDECĂTOREASCĂ
Notă : toţi membrii de sindicat care au decizii definitive şi irevocabile ( din tabelul de mai jos)  care doresc să meargă mai departe cu procesul la C.E.D.O.,trebuie să aibă cotizaţia plătită la zi.

TABEL CU MEMBRII FILIALEI S.C.M.D. MANGALIA CARE AU DECIZII DEFINITIVE ŞI IREVOCABILE

Nr. crt.
Nume
Nr. dosar
1
DOBRE GHEORGHE
1322/118/2012
2
BITOANA VASILE
1322/118/2012
3
ALEXANDRESCU OCTAVIAN
1322/118/2012
4
TEODORESCU NICOLAE
1322/118/2012
5
ICONARU COSTICA
1322/118/2012
6
ISAC VALENTIN
1322/118/2012
7
BADITA LICA
1322/118/2012
8
CONDREA GHEORGHE
1322/118/2012
9
SIMINEA ELENA
2778/118/2012
10
CIRSTIAN CORNEL
2816/118/2012
11
TEODORESCU MIRCEA
2816/118/2012
12
VASILE NICHI
2816/118/2012
13
RADION VASILE             
2824/118/2012
14
ATODEROAIEI DOREL
2824/118/2012
15
BORA VALENTIN
2824/118/2012
16
BUZATU ANA
2824/118/2012

BIROUL OPERATIV AL FILIALEI 1 MANGALIA

joi, 27 septembrie 2012

ATENȚIE!!!



ANUNȚ IMPORTANT!




Sâmbătă, 6 octombrie 2012, la Cercul Militar Mangalia, are loc Adunarea Generală a  SCMD Filiala Mangalia. Activitatea se desfăşoară începând cu ora 10.00 în sala de festivităţi, cu următoarea ordine de zi:

1.   Bilanţul activităţii în perioada iulie 2011 – iulie 2012;
2.   Situaţia la zi a proceselor ;
3.   Analiza stadiului achitării cotizaţiei şi stabilirea situaţiei autoexcluderilor din sindicat, în vederea prezentării situaţiei în CNR al SCMD din 26-27 octombrie;
4.   Analiza proiectelor de hotărâri care vor fi dezbătute în CNR;
5.   Completarea Biroului Operativ al filialei;
6.   Stabilirea mandatului de delegare a filialei la CNR;
7.   Diverse.

Biroul Operativ al SCMD Filiala Mangalia,

marți, 11 septembrie 2012

ANUNȚ DEOSEBIT DE IMPORTANT!!!

Toți membrii de sindicat din Filiala 1 Mangalia sunt rugați să facă -urgent- dovada plații integrale a cotizației pe anul 2012 prin prezentarea documentului eliberat de bancă la data depunerii acesteia în contul SCMD.

La Consiliul Național al Reprezentanților din 26, 27 octombrie 2012 se va analiza situația membrilor de sindicat și se va aproba excluderea celor care au solicitat în scris aceasta, precum și a celor care s-au auto exclus prin neplata cotizației.

Președinte,
Col.(r) Angheluță Gheorghe