marți, 17 septembrie 2013
Un rus despre tezaurul romanesc de la Moscova
Pentru informare si pentru a vedea ca un rus - cinste lui -
priveste cu obiectivitate acest fapt care intereseaza poporul
roman !
sursa: http://i-business.ru/ (Reţeaua Naţională
a Oamenilor de Afaceri din Rusia)
* Serghei Mihailovici Golubiţki este un scriitor, filolog,
jurnalist şi specialist în internet-trading de la Moscova. S-a născut la
11 iulie 1962. A absolvit magna cum laude (diplomă roşie) facultatea de
litere a Universtităţii de Stat din Moscova în 1984, iar în 1989 şi-a
susţinut teza de doctorat cu tema “Mitologia socială şi nomenologia
filosofică în lirica romanescă contemporană”, la aceeaşi universitate.
Posedă limbile rusă, engleză, franceză, germană, portugheză şi română.
În 2004 a publicat o carte în două volume cu titlul “Care este numele
dumnezeului vostru? Marile afaceri oneroase ale secolului XX”, în care
descrie peste douăzeci de afaceri oneroase din Statele Unite ale
Americii, începând cu scandalul panamez şi terminând cu cazul Enron.
Este autor al cursului multimedia “TeachPro Internet Trading”, care,
potrivit revistei de bursă “Technical Analysis Of Stocks And
Commodities”, nu are analogie pe piaţa americană. În clasamentul celor
“100 de creatori din spaţiul postsovietic”, stabilit de “Global
Intellect Monitoring” în anul 2009, a fost plasat pe locul 30, “pentru
gândirea creatoare asupra realităţilor în transformare dinamică”.
FRAGMENTE TRADUSE ÎN ROMÂNĂ DIN ARTICOLUL LUI SERGHEI
GOLUBIŢKI:
(….) Aşadar, despre ce alegere a grâului de neghină este
vorba? Dragi colegi, cred că v-aţi dat seama deja că este vorba despre
tema scoasă în titul postării de astăzi. (…)
Cu alte cuvinte, în ceea ce ţine de „drepturile omului” avem o
alegere. Cu totul aparte stă chestiunea „aurului româmesc”, care nu
permite în nici un chip, sub nici o formă, sub nici un fel
interpretătări ambigue. Şi vreau să subliniez încă o dată că această
chestiune are o importanţă principială anume pentru Rusia, anume pentru
noi, şi într-o măsură cu mult mai mare, decât pentru România şi, cu atât
mai mult, pentru Moldova, ai cărei parlamentari, apropo, au şi
intervenit pentru includerea chestiunii în rezoluţia APCE.
De ce are această chestiune o importanţă principială anune pentru
noi, dar nu pentru România? Pentru că în cazul României este vorba pur
şi simplu despre pierderea unor bunuri materiale, în timp ce în cazul
Rusiei această chestiune se pune într-un cu totul alt plan, în cel
moral. Dacă noi nu recunoaştem această chestiune, noi îi spunem nu atât
străinătăţii, câte ne spunem nouă înşine că, da, noi suntem nişte
HOŢI! Noi recunoaştem conştient, în deplinătatea facultăţilor
mintale, că suntem urmaşii şi continuatorii de drept ai unei hoţii
bolşevice, că suntem pui destoinici din cuibul lui Troţki.
Doar aşa şi nicidecum altfel. Şi nici un fel de inepţii de genul
comentariilor oficiale ale cinovnicilor ruşi despre faptul că,
adicătelea, tema „aurului românesc”
ţine de timpurile demult apuse, este o chestiune istorică, fără nici o
tangenţă cu politica actuală, nu pot acoperi monstruoasa prăpastie
morală care ne separă pe noi de Lumea Binelui şi a Luminii dacă refuzăm
să ne recunoaştem obligaţiunile de returnare a ceea ce am furat în mod
deschis, cinic şi impertinent.
Presupun că atât colegii mei, cât şi marea majoritate a cetățenilor ruși, nu au nici cea mai
vagă idee despre ceea ce reprezintă chestiunea “aurului românesc”, motiv
din care nu există nici cel mai mic temei să tragă vreo concluzie
pripită și, cu atât
mai mult, să se lanseze în acuzaţii de imoralitate împotriva cuiva.
Întrucât mass-media oficială din Rusia nu s-a obosit să aducă faptele la
cunoştinţa cititorilor săi, voi încerca, pe cât îmi stă în putinţă, să
completez această lacună măcar pentru publicul cititor al Reţelei
Naţionale a Oamenilor de Afaceri.
În august 1916, România a intrat în Primul Război Mondial de partea
Aliaților și a ocupat Transilvania.
Las în spatele scenei motivele care au determinat această țară să adopte, timp de
doi ani, starea de neutralitate: politica ţărilor mici este
o chestiune complicată și – ceea ce este mai
important! – absolut neprincipială din punctul de vedere al demersului
nostru. Aici şi cum, nu mă interesează România, pe mine mă interesează
doar Rusia.
Demersul României a avut consecinţe foarte deplorabile: armatele
aliate ale Mittelmächte (Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria și Imperiul Otoman) au
replicat imediat printro contraofensiva, care, în cel mai scurt timp
posibil, a înfrânt Armata Română.
Guvernul României a fost evacuat în grabă de la București la Iași, la granița cu provincia Basarabia
din Imperiul Rus. Dobrogea, Oltenia și Muntenia fuseseră deja
ocupate, astfel încât cotropirea totală a teritoriului național părea, pe bună
dreptate, doar o chestiune de timp.
În noiembrie 1916, Consiliul Național al Băncii Centrale
a României a decis să transmită, pentru păstrare temporată, întregul său
Tezaur aliatului său – Rusia, care, de fapt, îi oferise cu
amabilitate serviciile. O variantă alternativă luată în calcul era
transportarea Tezaurului la Londra, dar poziţia dominantă pe care o
aveau submarinele germane în spaţiul maritim a fost determinantă pentru
alegerea făcută în favoarea Imperiului Rus.
La 2 decembrie Banca Centrală a decis, iar la 12 decembrie
Consiliul de Miniștri al României a
aprobat această decizie. Ca precedent internațional s-a apelat la
experiența
Franței, care
transmisese deja Tezaurul său spre păstrare Statelor Unite ale
Americii.
Pentru Rusia procesul verbal cu privire la transmiterea Tezaurului
a fost semnat de general-locotenentu Aleksandr Aleksandrovici Mosolov,
șeful cancelariei
ministeriale a Curții Imperiale, iar din
toamna anului 1916 – ministru-delegat în România.Guvernul rus s-a
angajat nu doar să pregătească transferarea, dar a şi garantat
integritatea necondiționată a Tezaurului
României atât în timpul transportării, cât şi pe întreaga durată a
ulterioarei lui păstrări.
Trebuie să spun că în Rusia au fost trimise nu numai rezervele de
aur ale Băncii Centrale a României, dar, efectiv, toate economiile
băncilor private românești, ale companiilor
și ale cetățenilor. Inventarul a
cuprins: documente, manuscrise, monede vechi, tablouri, cărți rare, arhivele
mănăstirilor din Moldova și Țara Românească,
colecţiile muzeistice aparținând instituţiilor
publice și celor
private, precum și 93,4 tone de
aur.
Întrucât toate aceste comori au fost descrise în cel mai amănunţit
mod cu putinţă în procesul verbal de transmitere, nu este dificil să
calculăm valoarea lor actuală (desigur, cu excepţia valoarii pur
istorice a exponatelor de muzeu) : 2 miliarde 800 milioane de
dolari.
“Aurul românesc” a fost transmis în Rusia în două etape: la 12
și 14 decembrie
1916 – în 17 vagoane cuprinzând 1738 lăzi, cu un conţinut în valoare de
314 580 456 lei şi 84 de bani. Acestor lăzi li s-au adăugat altele două
cu bijuteriile ale Reginei Maria, toate în valoare de 7 milioane de
lei.
În zilele de 23-27 iulie 1917 (deja după revoluția din februarie), a
fost trimis la al doilea eşalon cu părţi ale Tezaurului României: 24 de
vagoane, bunurile având o valoare de inventar de 7,5 miliarde de
lei. Sub paza unei unități de cazaci trenul a
ajuns cu bine la Moscova, la 3 august 1917.
Apoi s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat: o bandă bolşevică de
terorişti a acaparat puterea sub directa conducere a Statului Major
german, iar la 26 ianuarie 1918 Leiba Dovidovici Bronstein, alias
Troțki, a
declarat public cu cinism: „Activele româneşti plasate la Moscova, vor
fi indisponibile pentru oligarhia română. Guvernul sovietic îşi
asumă obligaţia de păstrare a acestor active, ca şi pe cea de returnare
ulterioară a lor în mâinile poporului român “.
Cuvântul lui Leiba este lege, astfel încât poporul român,
care de mult şi-a răsturnat regii, așteaptă şi în prezent
să-i fie restituit propriul Tezaur. Pentru a aprecia întreg cinismul
situației trebuie
să amintim în mod neapărat despre cele trei restituiri oficiale,
făcute în 1935, în 1956 și 2008. Aceste
restituiri au fost însoţite de o retorică triumfalistă de genul celei
din următorul comunicat publicat la 12 iunie 1956 în presa sovietică:
“În toți acești ani poporul sovietic
a păstrat cu meticuloasă grijă operele de artă de o mare valoare
istorică și
artistică. Guvernul URSS și poporul sovietic au
tratat întotdeauna aceste valori ca fiind proprietatea inalienabilă a
poporului român”.
E frumos, nu-i așa? E nobil. E onest. Cum
i se şi cuvine oricărei ţări cu demnitate, nemaivorbind despre o
superputere. Am înapoiat picturi, desene, manuscrise, hrisoave, arhive,
monede de aur, medalioane, icoane, odoare bisericeşti, am înapoiat
până și rămășițele pământești ale eminentului
gânditor Dimitrie Cantemir. Am uitat însă un mizilic colea: să restituim
93,4 tone de aur. Acest mizilic nu a făcut obiectul sentimentelor
bolşevicilor de solidaritate de clasă cu poporul român. După cum nu a
făcut nici obiectul obligaţiunilor de restituire a ceea ce nu-ţi
aparţine.
România nu a încetat niciodată să revendice restituirea de către
Rusia a ceaa ce fusese transmis, pe cuvânt de onoare, spre păstrare în
anii Primului Război Mondial. Din toate declaraţiile publicate în presa
sovietică reiese clar şi univoc faptul că Uniunea Sovietică a recunoscut
întotdeauna dreptul de proprietate al României asupra Tezaurului
său.
Şi atunci, care-i problema?! De unde apar astăzi aceste cinice şi
monstruoase fraze ale oficialilor ruși privind chestiuni de
interes pur istoric?! AU FURAT CEEA CE NU NE APARŢINE! Şi ne-au făcut pe
toţi ostatici ai acestei meschinării! Pe toți cetățenii Rusiei! De ce eu,
de ce anume eu, trebuie să trăiesc cu sentimentul că sunt cetăţean al
unei ţări care săvârşeşte pe faţă şi cinic cea mai oribilă crimă damnată
de codul moralei creştine: înşelarea celor care ţi-au dat
încredere?
La Dante Alighieri, cei care au înșelat încrederea sunt
supuşi la cele mai îngrozitoare cazne în cea de-a noua - ultima –
treaptă a Iadului: pe lacul îngheţat Cozit dracii le sfârtca
capetele
Pentru orice creștin nu există o
crimă mai oribilă decât înşelarea celor care ţi-au dat încredere. Și aici nu mai este vorba
despre cântecelele şi ţopăiturile celor de la Pussy Riot în biserică, aici
este vorba despre un lucru cu mult mai îngrozitor.
Din păcate însă, nimărui nu-i pasă de “aurul românesc”. De
Riot Pussy – da, aceasta este o crimă
strigătoare la cer împotriva puterii. Pe când tezaurul furat altui
neam, propriului nostru aliat, care ne-a încredinţat toată averea sa,
e aşa, un fleac, „o chestiune
istorică”.
miercuri, 4 septembrie 2013
Doctoratele de la UNAp
Ca sa nu zica lumea ca discut pe la colturi, precizez sursa articolului:
In
opinia mea, greseala nu apartine doar politicienilor civili care au
devenit doctori. Fireste, dpdv moral si ei sunt vinovati DAR, parerea
mea e ca LA ARMATA ESTE MAREA VINA !!!
De ce autorul articolului nu ne spune:
-Cine din Armata si de la ce esaloane le-a aprobat acestor “civili” sa sustina astfel de doctorate;
-Cine le-au fost indrumatorii/coordonatorii la doctorat?
-Din cine au fost compuse comisiile de sustinere a tezelor?
-Cum se face ca UNAp scoate mai multi doctori decit toate facultatile civile?
-De ce sunt mai multi doctori in stiinte militare, ori generali decit comandanti de plutoane? ETC
Mai
mult ca sigur ca “reprezentantii militari” s-au bulucit sa-i ajute pe
civili: poate iese un ban in plus, poate iese o avansare/promovare,
poate imi fac niste relatii sus-puse etc
Si
apoi sa ne mai miram ca acesti politicieni civili cu doctorat militar
ne-au faultat si si-au batut joc de noi in privinta pensiilor militare?!
Noi suntem romani, noi suntem romani…
Sunt doar citeva aspecte zise in fuga, dar problemele sunt mult mai serioase si mai grave.
Comentariile va apartin.
Toate urarile de bine, Dorel, FELCER in stiintele militare contemporane de la mine din Cartierul Aparatorii Patriei.
Col. (r) Gheorghe Angheluta
gangheluta@yahoo.com
Multe femei-politician aspiră la bastonul de mareşal
Elena Udrea a fost exmatriculată de la doctoratul militar
Foto: cotidianul.ro
Zeci de politicieni sau
înalţi funcţionari publici, bărbaţi, dar şi foarte multe femei, se
înghesuie să obţină titlul de doctor în ştiinţe militare, la Şcoala
Doctorală din cadrul Universităţii Naţionale de Apărare (UNAp) “Carol
I”. De cele mai multe ori, profesia sau activitatea de bază a celor care
aspiră la bastonul de mareşal nu are nici o legătură cu ştiinţa
militară, cum este cazul Elenei Udrea.
Doctoranda “repetentă…”
Favorita preşedintelui a
terminat dreptul la o universitate particulară, a fost susţinută de
Băsescu să ajungă pe scena mare a politicii şi, probabil dintr-un impuls
freudian mai greu explicabil, a vrut, din 2008, să obţină şi titlul de
doctor în ştiinţe militare, “să se facă geostrategă”. Numai că la UNAp
lucrurile nu merg ca la o universitate particulară sau ca în cabinetul
de la Cotroceni! Adică trebuie să fii serios şi să studiezi sârguincios.
Fiind însă ocupată cu susţinerea totală a lui Băsescu, Udrea nu s-a
ţinut de treabă, nu şi-a întocmit referatele de an la timp, astfel că,
în final, după aproape patru ani de doctorandură, a fost dată afară de
la studiile de doctorat de la UNAp. Dar se poate consola, vorba
cântecului studenţesc de odinioară, “… e studentă repetentă, în dragoste
eminentă”!
Hăineală se lasă pe tânjală
O altă feroce susţinătoare a
lui Băsescu, procuroarea Oana Andrea Schmidt-Hăineală, controversata
şefă a Consiliului Superior al Magistraturii, din septembrie 2011
studentă-doctorandă în domeniul “informaţii şi securitate naţională,
asimilată la centrul de cercetare ştiinţifică în domeniul euroatlantic”,
nu stă deloc bine cu lucrările planificate să le susţină în cadrul
studiilor doctorale. ”Din câte am auzit, doamna Hăineală a fost
atenţionată şi i s-a recomandat să-şi facă referatele şi lucrările la
timp şi în bune condiţiuni, să nu mai întârzie cu prezentarea acestora,
să se prezinte la examene, pentru că dacă nu respectă condiţiile
Universităţii noastre, nu poate ajunge la rezultatul dorit!”, ne-a spus
unul dintre ofiţerii de la UNAp. În acest moment, preocupată din cale
afară şi
în afara principalelor sale atribuţii de serviciu, cu o plăcere
cvasiorgasmatică, să pună botniţă presei antibăsiste şi, de ce nu?!,
chiar s-o aresteze, procuroarea Hăineală riscă să piardă mult râvnita
diplomă. Rămâne însă întrebarea de ce un procuror, fost şef de Parchet
şi actualmente în fruntea CSM, nu vrea să-şi dea doctoratul în ştiinţa
Dreptului?!
Aliodor, doctorand în flăcări violete
Din 2011, coleg de
doctorandură cu Oana Schmidt-Hăineală este şi Aliodor Manolea,
vrăjitorul lui Băsescu, cel care l-a pocnit în cap pe Mircea Geoană cu
pase energetice, l-a pârlit cu flăcări violete şi i-a transmis multă
blegeală, la marea confruntare cu Băsescu din 2009. Dacă Hăineală este
doctorandă la “informaţii şi securitate naţională”, Manolea este
doctorand în domeniul “ştiinţe militare, asimilat la centrul de
cercetare stiinţifică în domeniul euroatlantic”. De asemenea, colegă de
an în doctoreală militară cu Hăineală este şi Livia Adriana Sauliuc,
consiliera lui Iulian Chifu, consilierul prezidenţial al lui Băsescu.
Deputatul UNPR de Tecuci
Laurenţiu Chirvăsuţă s-a vrut a fi şi el „euroatlant”, fiind admis odată
cu Aliodor, Hăineală şi Sauliuc, dar e renunţat după câteva luni pentru
că i s-a părut prea greu.
Barangă ai lu’ Oprea, familie de doctori în ştiinţa milităriei
În 2007 a obţinut titlul de
doctor în ştiinţe militare şi Dan Cornel Barangă, unul dintre prietenii
şi executanţii lui Gabriel Oprea, preşedintele UNPR şi naş şi actual
locţiitor al premierului Ponta. Barangă este specialist în cazarmament
şi marmite ca şi şeful său de partid, fiind, între 1985 şi 1998, “ofiţer
pe probleme administrativ-economice în diverse unităţi militare din
cadrul MApN” iar din 2000 s-a cerut în rezervă. Barangă a urmat
aproximativ acelaşi traseu al funcţiilor administrative ca şi Oprea,
fiind plantat de acesta subprefect al Capitalei, prefect al judeţului
Ilfov, vicepreşedinte la Autoritatea Naţională pentru Restituirea
Proprietăţilor iar acum şeful Administraţiei Naţionale a Rezervelor de
Stat. Şi dacă Barangă şi-a luat doctoratul, de ce să nu fie doctor în
ale războiului
şi nevasta lui, Carmen Barangă, şi ea maior în rezervă şi actualmente
funcţionar la o bancă cu capital austriac?! Şi uite aşa a mai crescut
prestigiul Apărării, cu Carmen Barangă doctor în ştiinţe militare, cu
ziariştii-colonei avansaţi de Oprea - “patru stele pe izmene”.
Doctoru’ Pandele, mareşal de Voluntari
În 2008 îşi ia doctoratul în
militărie şi Pandele V. Florentin Costel, primarul oraşului Voluntari.
Marinar comercial ca şi Băsescu, Pandele, între două afaceri dubioase cu
terenuri în Voluntari-Pipera, a ţinut să devină doctoraş în arta
războiului. Şi Costel Pandele este unul dintre locotenenţii fideli ai
lui Gabriel Oprea.
De la ministrul liberal Atanasiu la Udrea şi Băsescu
O altă fată pasionată de
uniforma militară este şi Kohalmi-Szabo V. Luminiţa Doina, consilieră a
fostului ministru liberal al Apărării Teodor Atanasiu. De baştină din
Alba Iulia, ca şi binefăcătorul său Teodor Atanasiu, Kohalmi şi-a luat
doctoratul în ştiinţe militare în 2008. Chiar dacă Atanasiu a făcut-o
om, numind-o, cam ilegal sau cel puţin nepotrivit, în funcţia de
director al Direcţiei Relaţii Publice şi Comunicare din cadrul MApN,
după ce Atanasiu a rămas fără portofoliul Apărării, drept recunoştinţă
şi cu multă verticalitate, moaţa Doina Kohalmi a trecut cu arme şi
salariu mare la cabinetul Elenei Udrea, consilieră de taină a acesteia.
Iar când a picat şi guvernul Boc, Kohalmi-Szabo a fost luată consilier
de însuşi marele Băsescu la Administraţia Prezidenţială.
Ivăşchescu, discretul şi superbogatul doctor în militărie de la Muncă
Nicolae Ivăşchescu, secretar
de stat şi ministru interimar în Ministerul Muncii din guvernarea Boc,
şi-a luat doctoratul în ştiinţe militare în 2008. Muncitor la fosta
întreprindere Semănătoarea între 1986 şi 1992, Ivăşchescu are
specializare în inginerie şi management agroturistic luată la
“Universitatea Bioterra” în 2001, la vârsta de 34 de ani. Dacă la
capitolul studii universitare Ivăşchescu nu stă prea bine, în schimb
diplomele postuniversitare luate de la serviciile speciale îi strălucesc
precum nişte stele ascunse pe umeri: în 2004 “specializare conducere
strategică în domeniul securităţii naţionale” la UNAp, în 2005
“specializare siguranţă naţională” la Colegiul Superior de Siguranţă
Naţională din cadrul Academiei Naţionale de Informaţii a SRI, în 2008 o
diplomă de master în
securitate şi apărare naţională la UNAp. Şi, ca o vipuşcă imaginară la
haine civile vine, tot în 2008, titlul de doctor în ştiinţe militare! De
remarcat mai este şi faptul că Ivăşchescu a fost unul dintre extrem de
bogaţii demnitari ai cabinetului Boc, conform declaraţiei de avere din
2010: el deţinea trei terenuri în Ilfov (unul de 782,9 mp în Voluntari,
două în Corbeanca, de 5.566 mp, respectiv 3.875 mp), trei terenuri în
Predeal, de 558,77 mp, 947,3 mp, 1.705 mp şi două terenuri în Prahova,
ambele la Cornu, de 806 mp şi 849 mp. Mai avea un apartament de 146,3 mp
plus o grădină de 113,79 mp, apartamentul aflându-se la parter, o casă
de locuit de 346,2 mp în Voluntari, precum şi bijuterii şi metale
preţioase în valoare de 20.000 de euro şi ceasuri tot de 20.000 de euro.
În declaraţia de avere a mai
scris că a împrumutat mai multe persoane fizice, despre care precizează
că "nu sunt persoane publice, în sensul prezentei legi", cu 380.000 de
euro, precum şi o persoană juridică cu 414.752 euro. De asemenea,
Ivăşchescu avea şase credite la patru bănci, în valoare totală de
575.230 de euro, un împrumut de 150.000 de euro de la o persoană fizică
despre care spune că "nu sunt persoane publice, în sensul prezentei
legi", precum şi o datorie către o persoană juridică, în valoare de
122.297 euro.
Nicolicea, frate de deputat PSD/UNPR şi doctor de Turnu-Severin
Leat de „doctoreală
militară” cu alde Pandele, Ivăşchescu şi Kohalmi-Szabo este şi Nicolicea
V. Liviu Gabriel – fratele deputatului PSD-UNPR Eugen Nicolicea şi fost
vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi. Prin 2010, Gabriel
Nicolicea a fost băgat de influentul său frate şi în funcţia de expert
în cadrul Corpului de Control al MAI.
La grămadă, îi mai amintim
ca doctori în militărie din 2008 pe Dumitraş H. Dorel – fost locţiitor
şef secţie la SPP şi ex-director la RA-APPS – Sucursala “Triumf”,
implicat în afaceri ilegale cu prestări de servicii medicale în
Mehedinţi, şi pe un anume Gîscă P. Cristian – şef la poliţia comunitară
Galaţi şi fost consilier judeţean, un personaj pitoresc al Galaţiului.
Lili de la Loterie şi Jugănaru de la Mediu
În 2009, Liliana Ghervasuc
(Mincă) şi Anne Rose Marie Jugănaru şi-au luat doctoratul în ştiinţe
militare. Nici una nu are legătură cu ştiinţa militară. Lili Mincă,
fostă şefă a Loteriei Române, ar putea replica prin faptul că a fost
asistenta generalului Victor Athanasie Stănculescu la grupul Balli,
demult, pe vremea când generalul era verde şi-şi purta cu semeţie
bastonul de mareşal fără grad sau, poate, că a fost şefa Agenţiei
Naţionale de Control al Exporturilor.
“Doctoriţa” pesedistă Anne
Marie Jugănaru este adjuncta Rovanei Plumb, fiind numită de premierul
Ponta secretar de stat la Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice.
Jugănaru este un personaj influent în PSD, numărându-se printre
pupilele lui Ion Iliescu. Este membră a Consiliului Naţional al PSD,
director executiv al Institutului Social Democrat “Ovidiu Şincai” şi a
fost asistenta eurparlamentarului Adrian Severin. De asemenea, este
urmărită penal în dosarul privind presupusa fraudare a bugetului Uniunii
Europene, în care este implicat Severin. Anne Marie Jugănaru a mai fost
şi membru al CA al TVR mai mulţi ani.
Adrian Semcu, specialist militar de Urlaţi
În 2010, îşi ia doctoratul
în ştiinţe militare Adrian Semcu, fost parlamentar liberal de Prahova.
Specialist în îmbunătăţiri funciare şi fost director la “Dealu Mare” din
Urlaţi, Semcu a simţit nevoia să se pregătească pentru apărarea de după
dealuri a plantaţiilor de vie! Semcu a părăsit PNL şi a trecut la
fantomatica Forţă Civică a lui Mihai Răzvan Ungureanu.
Tot în 2010 îşi ia
doctoratul şi Marinică Cazacu, lider PDL şi fost prefect de Ialomiţa, un
afacerist implicat în scandaluri locale cu oferirea unor posturi în
administraţia locală contra bani pentru partid. În afară de postul de
prefect, PDL central l-a mai răsplătit cu funcţia de director al
transporturilor în Compania Poşta Română.
“Rambo 5”, doctorul în ciomăgeală al lui Băsescu
În 2011, unul dintre şefii
gărzii pretoriene a lui Băsescu, generalul SPP Gabriel Creţu, prim
adjunct al Serviciului, supranumit “Rambo 5”, a primit şi el diploma de
doctor în ştiinţe militare, chiar dacă, spun unii dintre foştii
camarazi, Creţu nu prea ştie decât să rupă oase!
Tot din 2011 este doctoriţă
în ştiinţe militare şi procuroarea Simona Frolu, purtătoarea de cuvânt a
Parchetului de pe Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Şi istoricul
Stejărel Olaru posedă un doctorat în ştiinţe militare obţinut tot în
2011.
Pedelistul Narcis Teodor
Godeanu, şeful organizaţiei portocalii din Topoloveni, Argeş, şi-a luat
doctoratul militar în 2011. Numai bine, pentru că Godeanu a fost
răsplătit, în ianuarie 2012, de premierul Boc cu postul de
vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale petru Restituirea
Proprietăţilor, la câteva luni după scandalul de corupţie din septembrie
2011 în care a fost implicată conducerea instituţiei. Nici portocaliul
Godeanu nu are vreo legătură cu ştiinţa militară: absolvent de drept la
particulara Spiru Haret, în 2000, Godeanu ajunge printre cadrele
didactice de aici, în paralel colaborând şi la Agenţia Naţională pentru
Romi (ANR). În schimb, se pare că şi el aspiră să fie luat în seamă de
servicii: face un master la Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”,
cursuri de securitate la Colegiul
Naţional de Apărare şi ulterior, cum spuneam, doctor în informaţii la
UNAp.
Tot în 2011 a obţinut titlul
de doctor în ştiinţe militare şi Ilie Schipor, ministru consilier la
Ambasada României de la Moscova.
Hadtudomanyi Attila
Anul trecut şi-a luat
doctoratul în ştiinţe militare şi un udemerist, Dezsi Attila, fost
prefect de Hunedoara şi apoi Secretar general al Guvernului, după
concedierea Danielei Andreescu de la şefia SGG.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)