marți, 17 septembrie 2013

Un rus despre tezaurul romanesc de la Moscova

Pentru informare si pentru a vedea ca un rus - cinste lui - priveste cu obiectivitate acest fapt care intereseaza poporul roman !           

EXCEPŢIONAL! UN JURNALIST RUS SCRIE CORECT ŞI ÎN PREMIERĂ DESPRE TEZAURUL ROMÂNIEI LA MOSCOVA! SERGHEI GOLUBIŢKI*: AURUL ROMÂNESC (ÎN LIMBA RUSĂ). РУМЫНСКОЕ ЗОЛОТО

 
sursa: http://i-business.ru/ (Reţeaua Naţională a Oamenilor de Afaceri din Rusia)
 
* Serghei Mihailovici Golubiţki este un scriitor, filolog, jurnalist şi specialist în internet-trading de la Moscova. S-a născut la 11 iulie 1962. A absolvit magna cum laude (diplomă roşie) facultatea de litere a Universtităţii de Stat din Moscova în 1984, iar în 1989 şi-a susţinut teza de doctorat cu tema “Mitologia socială şi nomenologia filosofică în lirica romanescă contemporană”, la aceeaşi universitate. Posedă limbile rusă, engleză, franceză, germană, portugheză şi română. În 2004 a publicat o carte în două volume cu titlul “Care este numele dumnezeului vostru? Marile afaceri oneroase ale secolului XX”, în care descrie peste douăzeci de afaceri oneroase din Statele Unite ale Americii, începând cu scandalul panamez şi terminând cu cazul Enron. Este autor al cursului multimedia “TeachPro Internet Trading”, care, potrivit revistei de bursă “Technical Analysis Of Stocks And Commodities”, nu are analogie pe piaţa americană. În clasamentul celor “100 de creatori din spaţiul postsovietic”, stabilit de “Global Intellect Monitoring” în anul 2009, a fost plasat pe locul 30, “pentru gândirea creatoare asupra realităţilor în transformare dinamică”.
FRAGMENTE TRADUSE ÎN ROMÂNĂ DIN ARTICOLUL LUI SERGHEI GOLUBIŢKI:
 
(….) Aşadar, despre ce alegere a  grâului de neghină este vorba? Dragi colegi, cred că v-aţi dat seama deja că este vorba despre tema scoasă în titul postării de astăzi. (…)
Cu alte cuvinte, în ceea ce ţine de „drepturile omului” avem o alegere. Cu totul aparte stă chestiunea „aurului româmesc”, care nu permite în nici un chip, sub nici o formă, sub nici un fel interpretătări ambigue. Şi vreau să subliniez încă o dată că această chestiune are o importanţă principială anume pentru Rusia, anume pentru noi, şi într-o măsură cu mult mai mare, decât pentru România şi, cu atât mai mult, pentru Moldova, ai cărei parlamentari, apropo, au şi intervenit pentru includerea chestiunii în rezoluţia APCE.
 
De ce are această chestiune o importanţă principială anune pentru noi, dar nu pentru România? Pentru că în cazul României este vorba pur şi simplu despre pierderea unor bunuri materiale, în timp ce în cazul Rusiei această chestiune se pune într-un cu totul alt plan, în cel moral. Dacă noi nu recunoaştem această chestiune, noi îi spunem nu atât străinătăţii, câte ne spunem nouă înşine că, da, noi suntem nişte HOŢI! Noi recunoaştem conştient, în deplinătatea facultăţilor mintale, că suntem urmaşii şi continuatorii de drept ai unei hoţii bolşevice, că suntem pui destoinici din cuibul lui Troţki.
 
Doar aşa şi nicidecum altfel. Şi nici un fel de inepţii de genul comentariilor oficiale ale cinovnicilor ruşi despre faptul că, adicătelea, tema „aurului românesc” ţine de timpurile demult apuse, este o chestiune istorică, fără nici o tangenţă cu politica actuală, nu pot acoperi monstruoasa prăpastie morală care ne separă pe noi de Lumea Binelui şi a Luminii dacă refuzăm să ne recunoaştem obligaţiunile de returnare a ceea ce am furat în mod deschis, cinic şi impertinent.
Presupun că atât colegii mei, cât şi marea majoritate a cetățenilor ruși, nu au nici cea mai vagă idee despre ceea ce reprezintă chestiunea “aurului românesc”, motiv din care nu există nici cel mai mic temei să tragă vreo concluzie pripită și, cu atât mai mult, să se lanseze în acuzaţii de imoralitate împotriva cuiva. Întrucât mass-media oficială din Rusia nu s-a obosit să aducă faptele la cunoştinţa cititorilor săi, voi încerca, pe cât îmi stă în putinţă, să completez această lacună măcar pentru publicul cititor al Reţelei Naţionale a Oamenilor de Afaceri.
 
În august 1916, România a intrat în Primul Război Mondial de partea Aliaților și a ocupat Transilvania. Las în spatele scenei motivele care au determinat această țară să adopte, timp de doi ani, starea de neutralitate:  politica ţărilor mici este  o chestiune complicată și – ceea ce este mai important! – absolut neprincipială din punctul de vedere al demersului nostru. Aici şi cum, nu mă interesează România, pe mine mă interesează doar Rusia.
Demersul României a avut consecinţe foarte deplorabile: armatele aliate ale Mittelmächte (Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria și Imperiul Otoman) au replicat imediat printro contraofensiva, care, în cel mai scurt timp posibil, a înfrânt Armata Română.
Guvernul României a fost evacuat în grabă de la București la Iași, la granița cu provincia Basarabia din Imperiul Rus. Dobrogea, Oltenia și Muntenia fuseseră deja ocupate, astfel încât cotropirea totală a teritoriului național părea, pe bună dreptate, doar o chestiune de timp.
 
În noiembrie 1916, Consiliul Național al Băncii Centrale a României a decis să transmită, pentru păstrare temporată, întregul său Tezaur aliatului său – Rusia, care, de fapt,  îi oferise cu amabilitate serviciile. O variantă alternativă luată în calcul era transportarea Tezaurului la Londra, dar poziţia dominantă pe care o aveau submarinele germane în spaţiul maritim a fost determinantă pentru alegerea făcută în favoarea Imperiului Rus.
La 2 decembrie Banca Centrală a decis, iar la 12 decembrie Consiliul de Miniștri al României a aprobat această decizie. Ca precedent internațional s-a apelat la experiența Franței, care transmisese deja Tezaurul său spre păstrare Statelor  Unite ale Americii.
 
Pentru Rusia procesul verbal cu privire la transmiterea Tezaurului a fost semnat de general-locotenentu Aleksandr Aleksandrovici Mosolov, șeful cancelariei ministeriale a Curții Imperiale, iar din toamna anului 1916 – ministru-delegat în România.Guvernul rus s-a angajat nu doar să pregătească transferarea, dar a şi garantat integritatea necondiționată a Tezaurului României atât în timpul transportării, cât şi pe întreaga durată a ulterioarei lui păstrări.
Trebuie să spun că în Rusia au fost trimise nu numai rezervele de aur ale Băncii Centrale a României, dar, efectiv, toate economiile băncilor private românești, ale companiilor și ale cetățenilor. Inventarul a cuprins: documente, manuscrise, monede vechi, tablouri, cărți rare, arhivele mănăstirilor din Moldova și Țara Românească, colecţiile muzeistice aparținând instituţiilor publice și celor private, precum și 93,4 tone de aur.
Întrucât toate aceste comori au fost descrise în cel mai amănunţit mod cu putinţă în procesul verbal de transmitere, nu este dificil să calculăm valoarea lor actuală (desigur, cu excepţia  valoarii pur istorice a exponatelor de muzeu) :  2 miliarde 800 milioane de dolari.
 
“Aurul românesc” a fost transmis în Rusia în două etape: la 12 și 14 decembrie 1916 – în 17 vagoane cuprinzând 1738 lăzi, cu un conţinut în valoare de 314 580 456 lei şi 84 de bani. Acestor lăzi li s-au adăugat altele două cu bijuteriile ale Reginei Maria, toate în valoare de 7 milioane de lei.
În zilele de 23-27 iulie 1917 (deja după revoluția din februarie), a fost trimis la al doilea eşalon cu părţi ale Tezaurului României: 24 de vagoane, bunurile având o valoare de inventar de  7,5 miliarde de lei. Sub paza unei unități de cazaci trenul a ajuns cu bine la Moscova, la 3 august 1917.
 
Apoi s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat: o bandă bolşevică de terorişti a acaparat puterea sub directa conducere a Statului Major german, iar la 26 ianuarie 1918 Leiba Dovidovici Bronstein, alias Troțki, a declarat public cu cinism: „Activele româneşti plasate la Moscova, vor fi indisponibile pentru oligarhia română.  Guvernul sovietic îşi asumă obligaţia de păstrare a acestor active, ca şi pe cea de returnare ulterioară a lor în mâinile poporului român “.
Cuvântul lui Leiba este lege, astfel încât poporul român, care de mult şi-a răsturnat regii, așteaptă şi în prezent să-i fie restituit propriul Tezaur. Pentru a aprecia întreg cinismul situației trebuie să amintim în mod neapărat despre cele trei restituiri oficiale, făcute în 1935, în 1956 și 2008. Aceste restituiri au fost însoţite de o retorică triumfalistă de genul celei din următorul comunicat publicat la 12 iunie 1956 în presa sovietică: “În toți acești ani poporul sovietic a păstrat cu meticuloasă grijă operele de artă de o mare valoare istorică și artistică. Guvernul URSS și poporul sovietic au tratat întotdeauna aceste valori ca fiind proprietatea inalienabilă a poporului român”.
 
E frumos, nu-i așa? E nobil. E onest. Cum i se şi cuvine oricărei ţări cu demnitate, nemaivorbind despre o superputere. Am înapoiat picturi, desene, manuscrise, hrisoave, arhive, monede de aur, medalioane, icoane, odoare bisericeşti,  am înapoiat până și rămășițele pământești ale eminentului gânditor Dimitrie Cantemir. Am uitat însă un mizilic colea: să restituim 93,4 tone de aur.  Acest mizilic nu a făcut obiectul sentimentelor bolşevicilor de solidaritate de clasă cu poporul român. După cum nu a făcut nici obiectul obligaţiunilor de restituire a ceea ce nu-ţi aparţine.
România nu a încetat niciodată să revendice restituirea de către Rusia a ceaa ce fusese transmis, pe cuvânt de onoare, spre păstrare în anii Primului Război Mondial. Din toate declaraţiile publicate în presa sovietică reiese clar şi univoc faptul că Uniunea Sovietică a recunoscut întotdeauna dreptul de proprietate al României asupra Tezaurului său.
Şi atunci, care-i problema?! De unde apar astăzi aceste cinice şi monstruoase fraze ale oficialilor ruși privind chestiuni de interes pur istoric?! AU FURAT CEEA CE NU NE APARŢINE! Şi ne-au făcut pe toţi ostatici ai acestei meschinării! Pe toți cetățenii Rusiei! De ce eu, de ce anume eu, trebuie să trăiesc cu sentimentul că sunt cetăţean al unei ţări care săvârşeşte pe faţă şi cinic cea mai oribilă crimă damnată de codul moralei creştine: înşelarea celor care ţi-au dat încredere?
La Dante Alighieri, cei care au înșelat încrederea sunt supuşi la cele mai îngrozitoare cazne în cea de-a noua  - ultima – treaptă a Iadului:  pe lacul îngheţat Cozit dracii le sfârtca capetele
Pentru orice creștin nu există  o crimă mai oribilă decât înşelarea celor care ţi-au dat încredere. Și aici nu mai este vorba despre cântecelele şi ţopăiturile celor de la  Pussy  Riot în biserică, aici este vorba despre un lucru cu mult mai îngrozitor.
Din păcate însă, nimărui nu-i pasă de “aurul românesc”.  De Riot Pussy – da, aceasta este o crimă strigătoare la cer împotriva puterii.  Pe când tezaurul furat altui neam, propriului nostru aliat, care ne-a încredinţat toată averea sa,  e aşa, un fleac, „o chestiune istorică”.

miercuri, 4 septembrie 2013

Doctoratele de la UNAp

Ca sa nu zica lumea ca discut pe la colturi, precizez sursa articolului:
In opinia mea, greseala nu apartine doar politicienilor civili care au devenit doctori. Fireste, dpdv moral si ei sunt vinovati DAR, parerea mea e ca LA ARMATA ESTE MAREA VINA !!!
De ce autorul articolului nu ne spune:
-Cine din Armata si de la ce esaloane le-a aprobat acestor “civili” sa sustina astfel de doctorate;
-Cine le-au fost indrumatorii/coordonatorii la doctorat?
-Din cine au fost compuse comisiile de sustinere a tezelor?
-Cum se face ca UNAp scoate mai multi doctori decit toate facultatile civile?
-De ce sunt mai multi doctori in stiinte militare, ori generali decit comandanti de plutoane? ETC
Mai mult ca sigur ca “reprezentantii militari” s-au bulucit sa-i ajute pe civili: poate iese un ban in plus, poate iese o avansare/promovare, poate imi fac niste relatii sus-puse etc
Si apoi sa ne mai miram ca acesti politicieni civili cu doctorat militar ne-au faultat si si-au batut joc de noi in privinta pensiilor militare?!
Noi suntem romani, noi suntem romani…
Sunt doar citeva aspecte zise in fuga, dar problemele sunt mult mai serioase si mai grave.
Comentariile va apartin.
Toate urarile de bine, Dorel, FELCER in stiintele militare contemporane de la mine din Cartierul Aparatorii Patriei.
 
Col. (r) Gheorghe Angheluta
gangheluta@yahoo.com
 





Multe femei-politician aspiră la bastonul de mareşal
Elena Udrea a fost exmatriculată de la doctoratul militar
 

Zeci de politicieni sau înalţi funcţionari publici, bărbaţi, dar şi foarte multe femei, se înghesuie să obţină titlul de doctor în ştiinţe militare, la Şcoala Doctorală din cadrul Universităţii Naţionale de Apărare (UNAp) “Carol I”. De cele mai multe ori, profesia sau activitatea de bază a celor care aspiră la bastonul de mareşal nu are nici o legătură cu ştiinţa militară, cum este cazul Elenei Udrea.
Doctoranda “repetentă…”
Favorita preşedintelui a terminat dreptul la o universitate particulară, a fost susţinută de Băsescu să ajungă pe scena mare a politicii şi, probabil dintr-un impuls freudian mai greu explicabil, a vrut, din 2008, să obţină şi titlul de doctor în ştiinţe militare, “să se facă geostrategă”. Numai că la UNAp lucrurile nu merg ca la o universitate particulară sau ca în cabinetul de la Cotroceni! Adică trebuie să fii serios şi să studiezi sârguincios. Fiind însă ocupată cu susţinerea totală a lui Băsescu, Udrea nu s-a ţinut de treabă, nu şi-a întocmit referatele de an la timp, astfel că, în final, după aproape patru ani de doctorandură, a fost dată afară de la studiile de doctorat de la UNAp. Dar se poate consola, vorba cântecului studenţesc de odinioară, “… e studentă repetentă, în dragoste eminentă”!
Hăineală se lasă pe tânjală
O altă feroce susţinătoare a lui Băsescu, procuroarea Oana Andrea Schmidt-Hăineală, controversata şefă a Consiliului Superior al Magistraturii, din septembrie 2011 studentă-doctorandă în domeniul “informaţii şi securitate naţională, asimilată la centrul de cercetare ştiinţifică în domeniul euroatlantic”, nu stă deloc bine cu lucrările planificate să le susţină în cadrul studiilor doctorale. ”Din câte am auzit, doamna Hăineală a fost atenţionată şi i s-a recomandat să-şi facă referatele şi lucrările la timp şi în bune condiţiuni, să nu mai întârzie cu prezentarea acestora, să se prezinte la examene, pentru că dacă nu respectă condiţiile Universităţii noastre, nu poate ajunge la rezultatul dorit!”, ne-a spus unul dintre ofiţerii de la UNAp. În acest moment, preocupată din cale afară şi în afara principalelor sale atribuţii de serviciu, cu o plăcere cvasiorgasmatică, să pună botniţă presei antibăsiste şi, de ce nu?!, chiar s-o aresteze, procuroarea Hăineală riscă să piardă mult râvnita diplomă. Rămâne însă întrebarea de ce un procuror, fost şef de Parchet şi actualmente în fruntea CSM, nu vrea să-şi dea doctoratul în ştiinţa Dreptului?!
Aliodor, doctorand în flăcări violete
Din 2011, coleg de doctorandură cu Oana Schmidt-Hăineală este şi Aliodor Manolea, vrăjitorul lui Băsescu, cel care l-a pocnit în cap pe Mircea Geoană cu pase energetice, l-a pârlit cu flăcări violete şi i-a transmis multă blegeală, la marea confruntare cu Băsescu din 2009. Dacă Hăineală este doctorandă la “informaţii şi securitate naţională”, Manolea este doctorand în domeniul “ştiinţe militare, asimilat la centrul de cercetare stiinţifică în domeniul euroatlantic”. De asemenea, colegă de an în doctoreală militară cu Hăineală este şi Livia Adriana Sauliuc, consiliera lui Iulian Chifu, consilierul prezidenţial al lui Băsescu.
Deputatul UNPR de Tecuci Laurenţiu Chirvăsuţă s-a vrut a fi şi el „euroatlant”, fiind admis odată cu Aliodor, Hăineală şi Sauliuc, dar e renunţat după câteva luni pentru că i s-a părut prea greu.
Barangă ai lu’ Oprea, familie de doctori în ştiinţa milităriei
În 2007 a obţinut titlul de doctor în ştiinţe militare şi Dan Cornel Barangă, unul dintre prietenii şi executanţii lui Gabriel Oprea, preşedintele UNPR şi naş şi actual locţiitor al premierului Ponta. Barangă este specialist în cazarmament şi marmite ca şi şeful său de partid, fiind, între 1985 şi 1998, “ofiţer pe probleme administrativ-economice în diverse unităţi militare din cadrul MApN” iar din 2000 s-a cerut în rezervă. Barangă a urmat aproximativ acelaşi traseu al funcţiilor administrative ca şi Oprea, fiind plantat de acesta subprefect al Capitalei, prefect al judeţului Ilfov, vicepreşedinte la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor iar acum şeful Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat. Şi dacă Barangă şi-a luat doctoratul, de ce să nu fie doctor în ale războiului şi nevasta lui, Carmen Barangă, şi ea maior în rezervă şi actualmente funcţionar la o bancă cu capital austriac?! Şi uite aşa a mai crescut prestigiul Apărării, cu Carmen Barangă doctor în ştiinţe militare, cu ziariştii-colonei avansaţi de Oprea - “patru stele pe izmene”.
Doctoru’ Pandele, mareşal de Voluntari
În 2008 îşi ia doctoratul în militărie şi Pandele V. Florentin Costel, primarul oraşului Voluntari. Marinar comercial ca şi Băsescu, Pandele, între două afaceri dubioase cu terenuri în Voluntari-Pipera, a ţinut să devină doctoraş în arta războiului. Şi Costel Pandele este unul dintre locotenenţii fideli ai lui Gabriel Oprea.
De la ministrul liberal Atanasiu la Udrea şi Băsescu
O altă fată pasionată de uniforma militară este şi Kohalmi-Szabo V. Luminiţa Doina, consilieră a fostului ministru liberal al Apărării Teodor Atanasiu. De baştină din Alba Iulia, ca şi binefăcătorul său Teodor Atanasiu, Kohalmi şi-a luat doctoratul în ştiinţe militare în 2008. Chiar dacă Atanasiu a făcut-o om, numind-o, cam ilegal sau cel puţin nepotrivit, în funcţia de director al Direcţiei Relaţii Publice şi Comunicare din cadrul MApN, după ce Atanasiu a rămas fără portofoliul Apărării, drept recunoştinţă şi cu multă verticalitate, moaţa Doina Kohalmi a trecut cu arme şi salariu mare la cabinetul Elenei Udrea, consilieră de taină a acesteia. Iar când a picat şi guvernul Boc, Kohalmi-Szabo a fost luată consilier de însuşi marele Băsescu la Administraţia Prezidenţială.
Ivăşchescu, discretul şi superbogatul doctor în militărie de la Muncă
Nicolae Ivăşchescu, secretar de stat şi ministru interimar în Ministerul Muncii din guvernarea Boc, şi-a luat doctoratul în ştiinţe militare în 2008. Muncitor la fosta întreprindere Semănătoarea între 1986 şi 1992, Ivăşchescu are specializare în inginerie şi management agroturistic luată la “Universitatea Bioterra” în 2001, la vârsta de 34 de ani. Dacă la capitolul studii universitare Ivăşchescu nu stă prea bine, în schimb diplomele postuniversitare luate de la serviciile speciale îi strălucesc precum nişte stele ascunse pe umeri: în 2004 “specializare conducere strategică în domeniul securităţii naţionale” la UNAp, în 2005 “specializare siguranţă naţională” la Colegiul Superior de Siguranţă Naţională din cadrul Academiei Naţionale de Informaţii a SRI, în 2008 o diplomă de master în securitate şi apărare naţională la UNAp. Şi, ca o vipuşcă imaginară la haine civile vine, tot în 2008, titlul de doctor în ştiinţe militare! De remarcat mai este şi faptul că Ivăşchescu a fost unul dintre extrem de bogaţii demnitari ai cabinetului Boc, conform declaraţiei de avere din 2010: el deţinea trei terenuri în Ilfov (unul de 782,9 mp în Voluntari, două în Corbeanca, de 5.566 mp, respectiv 3.875 mp), trei terenuri în Predeal, de 558,77 mp, 947,3 mp, 1.705 mp şi două terenuri în Prahova, ambele la Cornu, de 806 mp şi 849 mp. Mai avea un apartament de 146,3 mp plus o grădină de 113,79 mp, apartamentul aflându-se la parter, o casă de locuit de 346,2 mp în Voluntari, precum şi bijuterii şi metale preţioase în valoare de 20.000 de euro şi ceasuri tot de 20.000 de euro.
În declaraţia de avere a mai scris că a împrumutat mai multe persoane fizice, despre care precizează că "nu sunt persoane publice, în sensul prezentei legi", cu 380.000 de euro, precum şi o persoană juridică cu 414.752 euro. De asemenea, Ivăşchescu avea şase credite la patru bănci, în valoare totală de 575.230 de euro, un împrumut de 150.000 de euro de la o persoană fizică despre care spune că "nu sunt persoane publice, în sensul prezentei legi", precum şi o datorie către o persoană juridică, în valoare de 122.297 euro.
Nicolicea, frate de deputat PSD/UNPR şi doctor de Turnu-Severin
Leat de „doctoreală militară” cu alde Pandele, Ivăşchescu şi Kohalmi-Szabo este şi Nicolicea V. Liviu Gabriel – fratele deputatului PSD-UNPR Eugen Nicolicea şi fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi. Prin 2010, Gabriel Nicolicea a fost băgat de influentul său frate şi în funcţia de expert în cadrul Corpului de Control al MAI.
La grămadă, îi mai amintim ca doctori în militărie din 2008 pe Dumitraş H. Dorel – fost locţiitor şef secţie la SPP şi ex-director la RA-APPS – Sucursala “Triumf”, implicat în afaceri ilegale cu prestări de servicii medicale în Mehedinţi, şi pe un anume Gîscă P. Cristian – şef la poliţia comunitară Galaţi şi fost consilier judeţean, un personaj pitoresc al Galaţiului.
Lili de la Loterie şi Jugănaru de la Mediu
În 2009, Liliana Ghervasuc (Mincă) şi Anne Rose Marie Jugănaru şi-au luat doctoratul în ştiinţe militare. Nici una nu are legătură cu ştiinţa militară. Lili Mincă, fostă şefă a Loteriei Române, ar putea replica prin faptul că a fost asistenta generalului Victor Athanasie Stănculescu la grupul Balli, demult, pe vremea când generalul era verde şi-şi purta cu semeţie bastonul de mareşal fără grad sau, poate, că a fost şefa Agenţiei Naţionale de Control al Exporturilor.
“Doctoriţa” pesedistă Anne Marie Jugănaru este adjuncta Rovanei Plumb, fiind numită de premierul Ponta secretar de stat la Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice. Jugănaru este un personaj influent în PSD, numărându-se printre pupilele lui Ion Iliescu. Este membră a Consiliului Naţional al PSD, director executiv al Institutului Social Democrat “Ovidiu Şincai” şi a fost asistenta eurparlamentarului Adrian Severin. De asemenea, este urmărită penal în dosarul privind presupusa fraudare a bugetului Uniunii Europene, în care este implicat Severin. Anne Marie Jugănaru a mai fost şi membru al CA al TVR mai mulţi ani.
Adrian Semcu, specialist militar de Urlaţi
În 2010, îşi ia doctoratul în ştiinţe militare Adrian Semcu, fost parlamentar liberal de Prahova. Specialist în îmbunătăţiri funciare şi fost director la “Dealu Mare” din Urlaţi, Semcu a simţit nevoia să se pregătească pentru apărarea de după dealuri a plantaţiilor de vie! Semcu a părăsit PNL şi a trecut la fantomatica Forţă Civică a lui Mihai Răzvan Ungureanu.
Tot în 2010 îşi ia doctoratul şi Marinică Cazacu, lider PDL şi fost prefect de Ialomiţa, un afacerist implicat în scandaluri locale cu oferirea unor posturi în administraţia locală contra bani pentru partid. În afară de postul de prefect, PDL central l-a mai răsplătit cu funcţia de director al transporturilor în Compania Poşta Română.
“Rambo 5”, doctorul în ciomăgeală al lui Băsescu
În 2011, unul dintre şefii gărzii pretoriene a lui Băsescu, generalul SPP Gabriel Creţu, prim adjunct al Serviciului, supranumit “Rambo 5”, a primit şi el diploma de doctor în ştiinţe militare, chiar dacă, spun unii dintre foştii camarazi, Creţu nu prea ştie decât să rupă oase!
Tot din 2011 este doctoriţă în ştiinţe militare şi procuroarea Simona Frolu, purtătoarea de cuvânt a Parchetului de pe Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Şi istoricul Stejărel Olaru posedă un doctorat în ştiinţe militare obţinut tot în 2011.
Pedelistul Narcis Teodor Godeanu, şeful organizaţiei portocalii din Topoloveni, Argeş, şi-a luat doctoratul militar în 2011. Numai bine, pentru că Godeanu a fost răsplătit, în ianuarie 2012, de premierul Boc cu postul de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale petru Restituirea Proprietăţilor, la câteva luni după scandalul de corupţie din septembrie 2011 în care a fost implicată conducerea instituţiei. Nici portocaliul Godeanu nu are vreo legătură cu ştiinţa militară: absolvent de drept la particulara Spiru Haret, în 2000, Godeanu ajunge printre cadrele didactice de aici, în paralel colaborând şi la Agenţia Naţională pentru Romi (ANR). În schimb, se pare că şi el aspiră să fie luat în seamă de servicii: face un master la Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”, cursuri de securitate la Colegiul Naţional de Apărare şi ulterior, cum spuneam, doctor în informaţii la UNAp.
Tot în 2011 a obţinut titlul de doctor în ştiinţe militare şi Ilie Schipor, ministru consilier la Ambasada României de la Moscova.
Hadtudomanyi Attila
Anul trecut şi-a luat doctoratul în ştiinţe militare şi un udemerist, Dezsi Attila, fost prefect de Hunedoara şi apoi Secretar general al Guvernului, după concedierea Danielei Andreescu de la şefia SGG.