joi, 16 septembrie 2010

SĂ NU AVEȚI ÎNCREDERE ÎN CĂPITANUL GABRIEL OPREA

SĂ NU AVEŢI ÎNCREDERE ÎN CAPITANUL GABRIEL OPREA!


Într-o Românie devenită, după 20 de ani de tranziţie o ţară de mîna a doua, un căpitan de intendenţă, Gabriel Oprea, a ajuns general cu patru stele, ocupând momentan funcţia de ministru al apărării naţionale.
În conferinţa de presă,organizată la sediul M.Ap.N., în ziua de 13 septembrie 2010, acesta se adresează camarazilor aflaţi în rezervă şi retragere, încercând să-i convingă “
că nu şi-a schimbat niciodată sistemul de valori, bazat pe onoare, demnitate, respectarea cuvîntului dat”.
Vreau să-l atenţionez pe fostul căpitan de intendenţă, care ne vorbeşte despre onoare şi demnitate, că el nu este camaradul nostru. Noi ne-am obţinut gradele legal, instruind mii de militari, participând la trageri şi aplicaţii, reprezentând cu cinste armata română în misiuni internaţionale. Domnul căpitan de intendenţă nu îşi prezintă în nici o biografie cum a obţinut, în rezervă fiind, gradele de maior, locotenent-colonel şi colonel.Mai mult, într-un interviu acordat Evenimentului Zilei din 13 februarie 2003,referindu-se la acuzaţiile că avansarea la gradul de general de brigadă s-a făcut la propunerea lui Adrian Năstase, fără a mai trece prin Colegiul M.Ap.N. şi fără a se respecta vechimea în gradul de colonel, acesta dă două explicaţii stupefiante: “Dacă te baţi, sunt şi excepţii!” şi “Am căutat să am cât de cât acoperire!” Şi astfel capitanul de intendenţă a devenit, culmea, general de justiţie! În timp ce preşedintele ţării pretinde ca avansarea la gradul de general să se facă numai pentru ofiţerii care au comandat unităţi în teatre de operaţii, ministrul apărării naţionale s-a distins în teatru de operaţii electorale din judeţul Ilfov, unde a condus mafia personală a lui Adrian Năstase.
Ne mai vorbeşte fostul capitan de intendenţă despre respectarea tradiţiilor militare, gândindu-se probabil la blonda pe care a numit-o la conducerea Oficiului Naţional Cultul Eroilor, de se răsucea în mormînt Regina Maria, patroana spirituală a acestui aşezamînt românesc de tradiţie. Sau poate se gîndea la Muzeul Aviaţiei al cărui spaţiu a fost redus la jumătate, în ciuda protestelor unor organizaţii neguvernamentale.. Proiectul dezmembrării muzeului a fost elaborat, de ministrul apărării, de primarul sectorului 2, Nicolae Onţanu (mi-a fost ruşine să-l prezint ca general ) şi de absolventa Colegiului Naţional de Apărare- Elena Udrea. Semnificativ, nu !?
Fostul căpitan de intendenţă face referire şi la haina militară şi păstrarea cuvîntului dat.Priviţi cu atenţie banerul din fotografie şi vă minunaţi! Încălcând toate legile, falnicul nostru ministru aflat în uniforma de general, solicită cetăţenilor să aibă încredere în el şi să-l voteze pentru ai reprezenta cu cinste în Parlament. Peste cîteva luni, în batjocura celor care l-au votat, pentru încă o stea de general, pentru înalte principii morale dar şi în interesul naţional îşi va trăda electoratul, trecând în barca celor aflaţi la guvernare.



Acum, acest impostor, adresîndu-se celor care au îndurat servituţile serviciului militar, ne îndeamnă să avem încredere în el, declarând că obiectivul lui strategic îl reprezintă protejarea celor care au lucrat în armată. Altfel spus , moare de grija noastră.
Lipsit de caracter, arată că va face tot posibilul ca pensile militare sub 3000 lei să nu fie afectate de recalculare, uitând că doar cu cîteva luni în urmă declara că va demisiona din funcţie, din solidaritate umană şi de breaslă, dacă salariile sau pensile celor care au lucrat în sistemul de securitae vor scădea.
După ce se laudă cu eforturile care s-au făcut pentru ca recalcularea să se desfăşoare conform graficului stabilit, domnul ministru ne prezintă citeva exemple care să justifice preocuparea sa, a parlamentarilor, a primului ministru şi a preşedintelui României pentru rezolvarea corectă a problemei pensiilor militare.
Aceste exemple ne demonstrează că avem un ministru al apărării specialist în diversiune.
Conform prevederilor H.G.735/2010 şi a Ordinului M101/2010 este imposibil ca unui general să-i crească pensia,iar unui comandor,care beneficiază în plus de nişte sporuri substanţiale - obţinute prin efortul eroicului nostru ministru - să-i scadă pensia. Nu s-a precizat cu această ocazie dacă sumele prezentate reprezintă pensia brută sau netă şi nici dacă aceste calcule s-au efectuat în conformitate cu prevederile Legii 119/2010 sau Legii unice a pensiilor, aflată în dezbatere la Camera Deputaţilor.
Cert este că se impune existenţa unui organ care să verifice corectitudinea întocmirii adeverinţelor de venit şi evitarea abuzurilor în recalcularea acestor pensii. Abuzuri care de altfel au şi apărut. În conformitate cu prevederile H.G.735/2010 singurele organe abilitate să elibereze adeverinţele de venituri sunt centrele militare, care vor fi în măsură să desfaşoare această activitate după 1 noiembrie, odată cu finalizarea bazei de date centralizate. Cine sunt atunci aceşti militari, de la subofiţeri, la generali, care au obţinut abuziv aceste adeverinţe, prezentate ca certe de doamna general Maria Lupu şi de ce domnul ministru permite încălcarea legii, în condiţiile în care pe parcursul aceleiaşi conferinţe de presă ne îndemna pe noi să respectăm cu stricteţe legile ţării? Există şi posibilitatea ca aceste exemple să fie pur şi simplu fictive, dar în acest caz situaţia ar fi mult mai gravă.
Caracterul diversionist al ieşirii publice a domnului ministru este evidenţiat şi de faptul că se prezintă ”entuziasmul” cu care subofiţerii, maiştri militari, ofiţerii şi generalii armatei române au început să îşi depună cererile de recalculare a pensiilor, obţinîndu-se astfel distrugerea periculoasei unităţii de acţiune a militarilor pensionari. Se induce în rîndul subofiţerilor, maiştrilor militari şi ofiţerilor inferiori că nu mai trebuie să lupte, atîta timp cît prin grija nemijlocită a domnului ministru, pensiile lor vor creşte sau în cel mai rau caz vor rămîne la acelaşi nivel. Doar 8%, neprecizându-se cine sunt aceştia, vor fi afectaţi. Ceilalţi să fie mulţimiţi că au scăpat. Dar, pentru a beneficia de acest dar otrăvit, stimaţi camarazi, iubitul nostru ministru pune o singură condiţie. Fiecare dintre noi, trebuie să semneze o simplă hîrtie, prin care să solicite personal recalcularea pensiilor.
Aceste măsuri ne duc cu gîndul la o neorocire istorică relativ recentă, colectivizarea. Proştii de tărani români, neînţelegând binefacerile acelui proces, nu voiau în ruptul capului să semneze cererile de înscriere în Colectiv. Au urmat abuzuri de neînchipuit - bătăi, schingiuiri, arestări - comuniştii aflaţi la putere reuşind să obţină cîştig de cauză. Astăzi guvernul nostru democrat, aplică o măsură mult mai elevată.
Cei care nu semnează, vor primi la pensie mai puţini bani decît merită, pentru că aşa au stabilit “ domnii” Boc, Oprea şi Şeitan. În care stat membru UE şi NATO există o asemenea aberaţie legislativă? Deşi are dreptul, pensionarul militar român nu va primi pensia corectă din cauza unei hîrtii.
Cu doar cîteva luni în urmă, acelaşi nedemn ministru al apărării declara ”Pentru Armată, o lege strîmbă este mai grea decît un război drept !” Şi mai are curaj domnul fost căpitan de intendenţă să apară în faţă noastră ca un nesimţit şi să ne spună că ne apără interesele. Ruşine, căpitane, mare ruşine! Degeaba îţi faci crucile acelea mari şi rosteşti cu evlavie ”Aşa să-mi ajute Dumnezeu !”, nu ai nici un Dumnezeu. Eşti ruşinea armatei române, domnule căpitan de intendenţă!
Prin această conferinţă de presă vremelnicul şi nevrednicul ministru al apărării naţionale a reușit să ridice împotriva militarilor societatea civilă. În pieţe , dar şi pe bloguri cetaţenii României, uşor manipulabili, acuză din nou militarii că nu se mai satură, că sunt nemulţumiţi, în condiţiile în care le cresc pensile, iar civililor le sunt diminuate drastic veniturile. De ce să mai demonstreze în stradă militarii, nu le ajung pensile mari de care beneficiază? Este o lovitură de imagine greu de contracarat şi ea este cu atît mai dureroasă pentru că vine de la cel care ne solicită să avem mare încredere în el.
În încheiere îmi permit , dragi camarazi, să vă dau un sfat. Spre binele vostru, dar şi al urmaşilor voştri, ...
nu aveţi încredere în fostul căpitan de intendenţă , Gabriel Oprea!

Col.(r) Remus Macovei